O – literă.

Un – cuvânt.

Pe o foaie albă,

Se revarsă-un gând.

Iar aceste rime,

Nu te mai surprind.

Totuși tu privește,

Mai adânc.

În această literă,

În acest cuvânt.

Poate poți vedea în ele

Ceea ce eu sînt.

(Dante Morgenstern „O literă. Un cuvânt.”)

Реклама

Altceva

Mătușică, sper că nu uiți de mine, ba chiar mai mult, sper că îți aduci aminte de mine în fiecare clipă și te gândești la modul de a mă izbăvi de calvarul rutinei și monotoniei în care mă sufoc.

Tu ai puterea necesară și deții calitățile potrivite să o faci.

Nu doresc să te implor, nu mă rog, doar îți scriu ceea ce îmi vine pe gând, iar după ce scriu, observ singur cât de jalnică poate fi viața unui muritor de rând. Viața unui muritor, ce nu conține nici o părticică din tine, viața, care odată ce tu intri în ea, momentan se transformă în eden, iar după ce pleci, se transformă într-un pustiu. În acest pustiu, răsună ecoul prezenței tale odinioară. Doar aceasta îl salvează de dispariție totală, însă tot acest ecou și îl întreține în continuă disperare și așteptare.

Oare ai fi tu acea ființă unică, care va crea o oază în deșertul ce mă înconjoară?

Știu că ești Ea, știu că poți fi cu mine, trebuie doar să dorești, însă aici și apar dubiile ce mă frământă. Eu, fiind în locul tău, nu aș face-o niciodată.

La un final, eu pot doar să sper, că tu nu ești nimic la fel ca mine. Sper … , căci nu-mi mai rămâne altceva.

northern_lights_by_kuldarleement-d75fz06

Același drum ne așteaptă

Vremea posomorâtă, oglindește starea mea din interior.
Firea nedorită, se ivește în ploaie, zăcând mut în cor.
Plutesc fără de orbită, ca un singuratic nor.
Viața prea subită, îmi trezește-un adânc dor.
Cui trebuie să-i dau eu mită, ca fără de rând să mor?

(Dante Morgenstern „Viață prea subită”)

never_quiet_by_kuldarleement-d7v3fwp.jpg


 

Ființă firavă, duioasă — nu mai rămâi
Căci ție nu-ți mai pasă, de vii.
Dorești într-un moment să uiți de toți
Și gândul tău plutește doar la morți.
Iar cei din jur, nu vor să înțeleagă
Că viața unui om este o promisiune vagă
Și tot ce se obține pe pământ,
Nu poate fi luat cu ei-n mormânt.

(Dante Morgenstern „Ființă firavă”)

 

maciej-kuciara-06-04-overpainting.jpg

 

Ну здраствуй

Ну здраствуй, давно не виделись. Мне тебя не хватало, но без тебя мне было лучше. У тебя много имен, сегодня я буду тебя звать Меланхолия, но только мы оба знаем кто ты есть на самом деле. Ты нуждаешься во мне для того что бы существовать, а я, я не знаю если нуждаюсь в тебе…

При твоём приходе, появляется двойственные чувства. Мне грустно и всё же только в таком состояние я вспоминаю самые важные вещи.

Вещи, которые не дают мне покоя.

Да, ты сделала своё дело, я вспомнил на сколько я ничтожен. Я вспомнил на сколько жизнь ничтожна и бессмыслен.

Спасибо что ли…

9318681b30cb

Frica de moarte

Majoritatea oamenilor nu simt frica de moarte, fiindcă nu se gândesc la moarte conștient și pe deplin, în toată amploarea ei, în consecințele acesteia. Mintea lor nu acceptă noțiunea de moarte, în tot cuprinsul acesteia. Odată ce omul se întâlnește cu așa aspect ca „moartea”, fie prin decedarea unui om apropiat, fie a unui animal drag, doar atunci omul simte moartea, o înțelege cât de cât și simte frica față de ea. Acest moment nu durează mult, totul datorită mecanismului de protecție mintală a omului care uită de această frică, transformând noțiunea de „moarte” în ceva nesemnificativ și îndepărtat. Tot aceasta este făcut pentru ca omul să-și poată  trăi viața fără ca să înțeleagă de-a dreptul că, punctul final este moartea și, alt final nu poate fi.

La mine acest mecanism a dat greș, eu simt moartea ca ceva apropiat și inevitabil, persistentă în fiecare moment al vieții. Datorită acestui lucru eu nu simt nici o frică de moarte. Însă, ca rezultat, pentru mine viața nu are sens apriori, datorită acestui fapt.

Știind din start rezultatul final care nu poate fi schimbat, cum poți să mai ai vreo dorință de a face ceva? De a merge înainte? Când nici noțiunea de „înainte” nu există, căci odată ce știi care va fi finalul vieții, orice mișcare spre acest final se conștientizează ca un punct static.

Așa este, nu simt frică de moarte și acest lucru îmi permite să privesc multe lucruri dintr-un alt punct de vedere. Pot spune cu precizie, că aceasta este mai mult un efect negativ, atât pentru minte, cât și pentru lumea ce mă înconjoară. Omul nu trebuie să conștientizeze moartea în modul în care o fac eu, căci odată ce va ajunge la aceleași concluzii, nu va mai putea trăi ca înainte, ba chiar mai mult, nu va mai putea trăi, și va simți o necesitate acută de ași potoli suferințele prin sui caedere. Va tinde spre moarte cu toate fibrele sufletului său. Dorul de moarte va succeda dorința de a trăi. Odată ce va ajunge la această punct de neîntoarcere, drum înapoi, nu va mai exista.

death_by_dreamphaser-d70sbgj
nu-i așa strașnică cum pare