05.02.19

Era 5 februarie. Timp de 30 minute în mijlocul zilei am simțit o sumedenie de emoții de care am uitat demult. Emoții, pe care făceam tot posibilul să nu le mai simt niciodată. Compasiune, milă de oameni, jale. Ce-o mai fi și asta? De unde s-au mai fi luat și acestea. De parcă mie nu-mi ajungeau miriadele de emoții ce deja le simțeam și care mă ucideau încet. Au apărut din senin, m-au măcinat, m-au stors și m-au scuipat la pământ. Am fost distrus atât de repede încât nu am avut nici o șansă să mă apăr. Toată oastea mea din piatră nu a putut opri acest val surprinzător. Nimicire totală. O bătălie dintr-un gigant și o furnică.

Așa cum au apărut, emoțiile, așa și au dispărut. Acum au fost și acum nu m-ai erau. Nu a rămas nimic, doar decât un biet om, încremenit ca o statuie, care nu știa ce să facă și în ce direcție să meargă…

Реклама

05.02.19: Один комментарий

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход /  Изменить )

Google photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google. Выход /  Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход /  Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход /  Изменить )

Connecting to %s