Era 21 iulie. Eram într-atât de epuizat de absurditatea vieții, încât creierul refuza să gândească în zadar și corpul refuza să trăiască în zadar. Îmi era nemaipomenit de greu să mai fac unicul lucru care-mi alinta sufletul, să scriu. Nepăsarea mă cuprindea cu mâinile sale reci și totodată firave. Totuși, undeva adânc, doream să fiu auzit de cineva și poate chiar înțeles. Singur, nu o mai puteam face. Nu mă lăsa gândul că totul ce va rămâne în urma mea, vor fi doar câteva notițe năprasnice. Nu poate fi descoperit geniul, acolo unde el, nu a fost niciodată.

Реклама

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход /  Изменить )

Google+ photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google+. Выход /  Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход /  Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход /  Изменить )

Connecting to %s