Frica de moarte

Majoritatea oamenilor nu simt frica de moarte, fiindcă nu se gândesc la moarte conștient și pe deplin, în toată amploarea ei, în consecințele acesteia. Mintea lor nu acceptă noțiunea de moarte, în tot cuprinsul acesteia. Odată ce omul se întâlnește cu așa aspect ca „moartea”, fie prin decedarea unui om apropiat, fie a unui animal drag, doar atunci omul simte moartea, o înțelege cât de cât și simte frica față de ea. Acest moment nu durează mult, totul datorită mecanismului de protecție mintală a omului care uită de această frică, transformând noțiunea de „moarte” în ceva nesemnificativ și îndepărtat. Tot aceasta este făcut pentru ca omul să-și poată  trăi viața fără ca să înțeleagă de-a dreptul că, punctul final este moartea și, alt final nu poate fi.

La mine acest mecanism a dat greș, eu simt moartea ca ceva apropiat și inevitabil, persistentă în fiecare moment al vieții. Datorită acestui lucru eu nu simt nici o frică de moarte. Însă, ca rezultat, pentru mine viața nu are sens apriori, datorită acestui fapt.

Știind din start rezultatul final care nu poate fi schimbat, cum poți să mai ai vreo dorință de a face ceva? De a merge înainte? Când nici noțiunea de „înainte” nu există, căci odată ce știi care va fi finalul vieții, orice mișcare spre acest final se conștientizează ca un punct static.

Așa este, nu simt frică de moarte și acest lucru îmi permite să privesc multe lucruri dintr-un alt punct de vedere. Pot spune cu precizie, că aceasta este mai mult un efect negativ, atât pentru minte, cât și pentru lumea ce mă înconjoară. Omul nu trebuie să conștientizeze moartea în modul în care o fac eu, căci odată ce va ajunge la aceleași concluzii, nu va mai putea trăi ca înainte, ba chiar mai mult, nu va mai putea trăi, și va simți o necesitate acută de ași potoli suferințele prin sui caedere. Va tinde spre moarte cu toate fibrele sufletului său. Dorul de moarte va succeda dorința de a trăi. Odată ce va ajunge la această punct de neîntoarcere, drum înapoi, nu va mai exista.

death_by_dreamphaser-d70sbgj
nu-i așa strașnică cum pare
Реклама

un nebun

Undeva, la orizont departe,
Văd fum.
Cu gândurile sparte,
Pornesc la drum.
Venin doar curge-n vine,
Ce se transformă-n scrum.
Și nu-mi mai pasă mie, –
De-acum.
De lume sau de mine, –
Oricum.
Nu pot uita de tine, –
Nicicum.
Am fost, și voi rămâne –
un, nebun.

(Dante Morgenstern ”un nebun”)

ihor-pasternak-3