Mă miră faptul (dar cred că deja nu ar trebui) cum, ȘI dintr-o calamitatea naturală, politicienii noștri și  moldoveni și oamenii de pe lîngă, fac o întreagă companie de reclamă și piar. ”Că, iată noi am strîns atîtea crengi, că iata noi am curățit ograda ceea și drumul cela. că iată ce bravo sîntem noi”. Este plin facebook-ul de statusuri și poze prin care se demonstrează cît de bravo e un partid sau altul. Mai mult ca atît, aceasta încă nu este de ajuns,  trebuie de mai spus că oponenții nu au atîtea poze, că nu au strîns atîtea crengi ca și noi și alte breduri de acest gen.

Cît de ipocrit trebuie să fii, că chiar dintr-un necaz care afectează întreaga populație, să faci reclamă și politică. Taci din gură și ajută, că o faci pentru tine nu pentru altcineva.

Ajunge să postați atîtea fotografii și statusuri prin care să vă ridicați în slăvi pe sine însuși. Făcînd acest lucru doar demonstrați cît de ipocriți sunteți, demonstrați că totul ce faceți este doar pentru a vă proslăvi și nu pentru a ajuta lumea.

Dacă faci un lucru bun, fă acest lucru din bunătatea sufletului și nu din altă pricină. Se crează impresia că ieri și azi a fost vreun concurs de cîte mai multe poze și statusuri vor fi postate pe rețelele de socializare, care ar demonstra ce partide și politiceni ipocriți avem. Ah da, odată ce în loc să lucrați, voi faceți și postați poze pe fb, productivitatea de lucru scade, asta așa ca un îndemn, să vă băgați aceste poze și mobile/fotoaparate undeva departe și adînc.

Zaibit, mudași și nu alta.

Ce zici?

tumblr_lygxgeZGMi1qmabn2o1_500

Nu mai înțeleg de ce îți scriu aceste scrisori. Știu că o fac în zadar. Pricep că ele nu au nici o valoare pentru tine.

O parte din mine face tot posibilul, aduce o sumedenie de argumente perfect valabile și logice, care ar trebui să mă convingă, să nu mai pun mâna pe pix și să nu-ți mai scriu nici un cuvânt. Dar pe lângă partea aceasta a mea sănătoasă, undeva în interior, stă o altă parte nebună, ce dorește să mă facă și pe mine nebun. Ea se joacă cu mine de parcă aș fi un manechin. Ea nu dorește să uite de tine, ba chiar mai mult ca atât, ea tinde doar spre tine cu toată ființa sa și a mea. Și, nu-i pasă de nici o urmare sau reacție ce poate avea loc.

Această parte, ca un fluturaș de noapte, tinde spre foc, fără să înțeleagă că pe lângă căldură și lumină, focul îl poate arde (și mai mult ca precis așa și va fi), complet și momentan.

Ce zici tu, mai bine să trăiești o clipă plină de căldură și lumină sau să trăiești o viață întreagă în întuneric și frig?

Limb

Am încercat și singur să mă schimb.
Am încercat să schimb și lumea-interioară,
Dar cum din prima zi eram în limb,
Rămân a fi în el și azi, închis de parcă-aș fi o fiară.

Doresc să fiu eliberat, de-o mântuitoare doamnă,
Pe loc în atomi destrămat, într-o pustie toamnă.
De vânt în ceruri ridicat, de parcă-aș fi o pană.
Ucis. Pe urmă așezat, sub o albie plită.
De tine, Moarte, îngropat, cu soarta-mi potolită.

(Dante Morgenstern ”Limb”)

20160821_img_0762_edit_2_by_hotamr-daeviht.jpg

Fragment dintr-o zi

Din nou privesc la tine și simt cum între noi se revarsă o prăpastie a necunoașterii. Eu nu te știu, tu nu mă știi. Am devenit străini unul pentru altul, chiar înainte de a ne cunoaște cu adevărat. Străini, care au trăit o vecie împreună, iar într-un final s-au dezamăgit unul pe altul. Paradoxal, căci în realitate nici nu am fost nimic mai mult decât pur și simplu cunoscuți, care se salută și, cam atât.

Ce s-a întâmplat cu noi? Mie mi s-a părut că eram atât de aproape sufletește, că era cât pe ce să devenim prieteni. Cred că am greșit, din nou. Naiv, după atâtea ori, nimic nu mai învăț din propriile greșeli. Dar cum să o fac, când pentru mine decide altcineva. Decide cineva din interior. Decide cel cărui eu nu-i pot porunci și nu-l pot controla.

Cred că nu are importanță ce s-a întâmplat cu noi, dar ce s-a întâmplat cu lumea întreagă?

De ce, privind în jur, eu vad doar ființe cu care nu am nimic în comun? Indiscutabil, cu cât mai tare încerc să mă apropii de cineva, cu atât mai tare mă îndepărtez de întreaga omenire.

Totuși, eu nu judec și nu aprob, eu înțeleg. Însă tu nu mai înțeles și nici nu ai încercat să o faci. Iată aceasta este, nu știu cum, trist, probabil…

P.S. Închipuiți-vă că aici la sfârșit, în loc de acest text, este o imagine tare potrivită și tare frumoasă