Carpe Diem

E cald. O spun, de parcă asta ar însemna ceva. O mențiune fără de sens. Totuși e cald…și singuratic.

Cît de mult îl schimbă pe om un vis, un scop, o dorință, la care acesta ar tinde.Nu uita acest lucru.

În momente complicate și fără de ieșire (dacă așa îți par ele), adu-ți aminte de visul tău, gândește-te la ceea ce dorești să obții cel mai tare.

 Nu uita că, orice problemă, orice deal ce îl vei întimpina pe drumul ce-l parcurgi spre visul tău, demonstrează că mergi înainte, adeverește faptul că te miști. Ție îți rămâne doar să treci de toate greutățile ce-ți vor cădea sub picioare. Însă nu trebuie să le i-ai în serios, căci ceea ce calci cu picioarele, rămâne în urmă. Iar odată ce vei trece de ele, vei fi mai aproape de visul tău. Doar aceasta contează. Trucul cel mai important – nu uita să trăiești!

Drumul spre visul tău, poate fi, însuși de tine transformat într-o călătorie veselă și plină de viață. Savurează fiecare clipă a acestui drum. Transformă orice moment negativ, în unul pozitiv, căci puterea de a face acest lucru îți aparține.

În caz dacă vei avea nevoie de ajutor, eu voi fi alături, cel puțin prin intermediul acestor scrisori.

Și nici într-un caz – Nu uita să trăiești.

Dante Morgenstern

950362

Реклама

Mai trăiesc?

Simt. Trăiesc. Iubesc.
Dar ce simt?
Pe cine eu iubesc?
Și oare mai trăiesc?
Îmi spui tu mie, e firesc,
Chiar dacă dimineața mă trezesc,
Să vreau nimic –
Nimic să mai doresc.
Și tot mai greu devine să gândesc.
Simt că tânjesc. Da. Am înțeles.
Probabil vine timpul să pornesc,
Pe drumul ce demult a fost ales.
Și doar în ultimele rânduri îți șoptesc,
Eu te iubesc.
 
(Dante Morgenstern „Mai trăiesc?”)

Ai grijă de ele …

Mă simt straniu scriind aceste rânduri… Cu cine vorbesc? Cui îi scriu? Am ales persoana potrivită și am dreptul și curajul de a te numi persoană? Să numesc în așa hal, o ființă ce se deosebește de oricare alta, o ființă ce plutește asupra oricărui muritor de rând. Tu ești steaua ce luminează pentru noi, pentru ce-i ce-și caută mântuirea.

Am eu dreptul să mă adresez la tine, să-ți scriu aceste scrisori fără nici un pic de rușine și permisiune?

Nu depinde de mine, gândurile se revarsă singure pe această foaie. Nu mai pot sta ascunse într-o minte ca a mea, doresc să plece, ba chiar să fugă, să te regăsească pe tine. Doar tu le dai crezare, cel puțin așa ele (gândurile) cred și, greșesc amarnic.

Nu fi dură cu ele, căci nu înțeleg ce fac. Aceste gânduri sunt prea firave și naive. Caută o fire mai pe seama lor, o fire mai gingașă, mai înțelegătoare. Te caută pe tine.

Ai grijă de ele …

Dante Morgenstern

1__34_.jpg

Мои мечты и чувства в сотый раз
Идут к тебе дорогой пилигримов.
(В. Шекспир)

Eu scriu, tu citești…

Tu citești (n-ai încotro), eu scriu. O înțelegere perfectă din punctul tău de vedere (așa îmi pare mie). Totuși o scrisoare primită de la tine ca răspuns, ar clătina zidurile lumii mele, din interior. Nu tare, așa un pic, dar eu voi simți. Tu principalul încearcă, căci într-un final, despre aceasta voi ști doar eu și tu, noi în doi. Mai mult ca atât, prima ta scrisoare poate deveni și ultima pentru mine.

Datorită ție a apărut acest impuls de a scrie scrisori și tot tu vei fi acea, datorită căreia acest impuls va dispărea.

Știi, câteodată, mi se face insuportabil de trist, posibil din cauza că aceste scrisori nu ajung la destinatar(sau poate din cauza că nici nu-l au). În rest, viața curge ca de obicei.

Dante Morgenstern

tumblr_lx5owyNde61r3ekreo1_500_large

Încă o scrisoare

             Dragă prietenă,

Cred că nu te superi că te-am numit așa, a fost doar o slăbiciune de moment, căci noi nu suntem prieteni (și sper că nu vom fi), noi suntem ca Luna și Soarele.

Tu fiind cea mai importantă stea din sistemul nostru, sistemul meu. Soarele ce luminează ziua. Soarele ce-mi permite și mie, să luminez nopțile (dar totdeauna nu o fac atât de bine ca tine). Exclusiv datorită luminii tale, eu am posibilitate să fiu zărit. Dar mie nu-mi pasă de cine mă vede, mie îmi este de ajuns că tu, chiar dacă o faci neintenționat, îmi oferi lumina ta.

Probabil eu acționez ca un hoț, furând lumina ce nu-mi aparține, lumina ta ce este destinată altcuiva, dar nu-mi pasă, lasă să spună cine și ce dorește, atât timp cât nu-mi interzici, o voi face și în continuare.

Nu suntem prieteni și nici nu doresc să fim, oamenii nu pot prieteni. Alege tu, ce suntem noi unul pentru altul, căci eu nu pot decide pentru altcineva (des nu pot decide nici chiar pentru sine) și, sper că alegerile noastre vor coincide.

Dante Morgenstern

35a9a7d6e9e4c7c2d60ef4f433d0b0ac.png

Scrisoare de …

Iarăși citești aceste rânduri și nu poți înțelege de ce o faci. Cred că e din cauza persoanei care le scrie sau pur și simplu din plictiseală (cel mai probabil). Nici una, nici alta, nu are nici o valoare. Contează doar faptul că citești. Datorită acestor scrisori și datorită faptului ca tu le citești (sper :!) – eu exist. Poate aceste cuvinte sună prea grandios (patos), dar să știi că sunt adevăr. Un om există cu adevărat, doar dacă se regăsește și în gândurile altui om, unui om, ce are capacitatea, cel puțin, de a-l asculta și poate, cândva, de a-l înțelege.

Iar dacă tirada aceasta de litere din scrisoare nu-ți sunt pe înțeles (dar tu le înțelegi, eu știu!), atunci nu te supăra că-ți fur timpul tău, într-un mod așa obraznic. O fac cu scopul de a te atrage într-o altă lume, o lume mai interesantă, însă probabil și mai complicată. Dar, nu-ți face griji, eu voi fi ghidul tău, ghidul ce te va duce de mână de la început și până la sfârșit (ce-i drept, nu este clar a cui sfârșit).

La moment, această lume, fără de tine, e pustie, dar e gata să se modifice îndată ce vei păși pe tărâmul ei. Această lume se află în așteptare, are nevoie de un catalizator pentru schimbare spre bine.

Totuși, să nu-ți fie frică, căci odată ce vei păși pe aceste meleaguri, vei uita de toate mărunțușurile omenești.

      Pregătește valiza, eu te aștept.

 

Dante Morgenstern

14183805_966209063488112_8812823588115135286_n

…nu mai cred

aștept.
aspir.
Tind spre un ideal incert,
neperceput.
Iar făr-de el –
nu pot trăi deplin.
Mă simt pierdut, pe-un drum de nevăzut,
de netrecut.
Care transformă viața foarte lin,
deplin…
Într-un uitat de simțuri – cimitir,
la poarta cărui stau,
suspin…aștept…și nu mai cred.

(Dante Morgenstern)

anyvP4z_460s