Același drum ne așteaptă

Vremea posomorâtă, oglindește starea mea din interior.
Firea nedorită, se ivește în ploaie, zăcând mut în cor.
Plutesc fără de orbită, ca un singuratic nor.
Viața prea subită, îmi trezește-un adânc dor.
Cui trebuie să-i dau eu mită, ca fără de rând să mor?

(Dante Morgenstern „Viață prea subită”)

never_quiet_by_kuldarleement-d7v3fwp.jpg


 

Ființă firavă, duioasă — nu mai rămâi
Căci ție nu-ți mai pasă, de vii.
Dorești într-un moment să uiți de toți
Și gândul tău plutește doar la morți.
Iar cei din jur, nu vor să înțeleagă
Că viața unui om este o promisiune vagă
Și tot ce se obține pe pământ,
Nu poate fi luat cu ei-n mormânt.

(Dante Morgenstern „Ființă firavă”)

 

maciej-kuciara-06-04-overpainting.jpg

 

Ну здраствуй

Ну здраствуй, давно не виделись. Мне тебя не хватало, но без тебя мне было лучше. У тебя много имен, сегодня я буду тебя звать Меланхолия, но только мы оба знаем кто ты есть на самом деле. Ты нуждаешься во мне для того что бы существовать, а я, я не знаю если нуждаюсь в тебе…

При твоём приходе, появляется двойственные чувства. Мне грустно и всё же только в таком состояние я вспоминаю самые важные вещи.

Вещи, которые не дают мне покоя.

Да, ты сделала своё дело, я вспомнил на сколько я ничтожен. Я вспомнил на сколько жизнь ничтожна и бессмыслен.

Спасибо что ли…

9318681b30cb

Frica de moarte

Majoritatea oamenilor nu simt frica de moarte, fiindcă nu se gândesc la moarte conștient și pe deplin, în toată amploarea ei, în consecințele acesteia. Mintea lor nu acceptă noțiunea de moarte, în tot cuprinsul acesteia. Odată ce omul se întâlnește cu așa aspect ca „moartea”, fie prin decedarea unui om apropiat, fie a unui animal drag, doar atunci omul simte moartea, o înțelege cât de cât și simte frica față de ea. Acest moment nu durează mult, totul datorită mecanismului de protecție mintală a omului care uită de această frică, transformând noțiunea de „moarte” în ceva nesemnificativ și îndepărtat. Tot aceasta este făcut pentru ca omul să-și poată  trăi viața fără ca să înțeleagă de-a dreptul că, punctul final este moartea și, alt final nu poate fi.

La mine acest mecanism a dat greș, eu simt moartea ca ceva apropiat și inevitabil, persistentă în fiecare moment al vieții. Datorită acestui lucru eu nu simt nici o frică de moarte. Însă, ca rezultat, pentru mine viața nu are sens apriori, datorită acestui fapt.

Știind din start rezultatul final care nu poate fi schimbat, cum poți să mai ai vreo dorință de a face ceva? De a merge înainte? Când nici noțiunea de „înainte” nu există, căci odată ce știi care va fi finalul vieții, orice mișcare spre acest final se conștientizează ca un punct static.

Așa este, nu simt frică de moarte și acest lucru îmi permite să privesc multe lucruri dintr-un alt punct de vedere. Pot spune cu precizie, că aceasta este mai mult un efect negativ, atât pentru minte, cât și pentru lumea ce mă înconjoară. Omul nu trebuie să conștientizeze moartea în modul în care o fac eu, căci odată ce va ajunge la aceleași concluzii, nu va mai putea trăi ca înainte, ba chiar mai mult, nu va mai putea trăi, și va simți o necesitate acută de ași potoli suferințele prin sui caedere. Va tinde spre moarte cu toate fibrele sufletului său. Dorul de moarte va succeda dorința de a trăi. Odată ce va ajunge la această punct de neîntoarcere, drum înapoi, nu va mai exista.

death_by_dreamphaser-d70sbgj
nu-i așa strașnică cum pare

un nebun

Undeva, la orizont departe,
Văd fum.
Cu gândurile sparte,
Pornesc la drum.
Venin doar curge-n vine,
Ce se transformă-n scrum.
Și nu-mi mai pasă mie, –
De-acum.
De lume sau de mine, –
Oricum.
Nu pot uita de tine, –
Nicicum.
Am fost, și voi rămâne –
un, nebun.

(Dante Morgenstern ”un nebun”)

ihor-pasternak-3

Mă miră faptul (dar cred că deja nu ar trebui) cum, ȘI dintr-o calamitatea naturală, politicienii noștri și  moldoveni și oamenii de pe lîngă, fac o întreagă companie de reclamă și piar. ”Că, iată noi am strîns atîtea crengi, că iata noi am curățit ograda ceea și drumul cela. că iată ce bravo sîntem noi”. Este plin facebook-ul de statusuri și poze prin care se demonstrează cît de bravo e un partid sau altul. Mai mult ca atît, aceasta încă nu este de ajuns,  trebuie de mai spus că oponenții nu au atîtea poze, că nu au strîns atîtea crengi ca și noi și alte breduri de acest gen.

Cît de ipocrit trebuie să fii, că chiar dintr-un necaz care afectează întreaga populație, să faci reclamă și politică. Taci din gură și ajută, că o faci pentru tine nu pentru altcineva.

Ajunge să postați atîtea fotografii și statusuri prin care să vă ridicați în slăvi pe sine însuși. Făcînd acest lucru doar demonstrați cît de ipocriți sunteți, demonstrați că totul ce faceți este doar pentru a vă proslăvi și nu pentru a ajuta lumea.

Dacă faci un lucru bun, fă acest lucru din bunătatea sufletului și nu din altă pricină. Se crează impresia că ieri și azi a fost vreun concurs de cîte mai multe poze și statusuri vor fi postate pe rețelele de socializare, care ar demonstra ce partide și politiceni ipocriți avem. Ah da, odată ce în loc să lucrați, voi faceți și postați poze pe fb, productivitatea de lucru scade, asta așa ca un îndemn, să vă băgați aceste poze și mobile/fotoaparate undeva departe și adînc.

Zaibit, mudași și nu alta.

Ce zici?

tumblr_lygxgeZGMi1qmabn2o1_500

Nu mai înțeleg de ce îți scriu aceste scrisori. Știu că o fac în zadar. Pricep că ele nu au nici o valoare pentru tine.

O parte din mine face tot posibilul, aduce o sumedenie de argumente perfect valabile și logice, care ar trebui să mă convingă, să nu mai pun mâna pe pix și să nu-ți mai scriu nici un cuvânt. Dar pe lângă partea aceasta a mea sănătoasă, undeva în interior, stă o altă parte nebună, ce dorește să mă facă și pe mine nebun. Ea se joacă cu mine de parcă aș fi un manechin. Ea nu dorește să uite de tine, ba chiar mai mult ca atât, ea tinde doar spre tine cu toată ființa sa și a mea. Și, nu-i pasă de nici o urmare sau reacție ce poate avea loc.

Această parte, ca un fluturaș de noapte, tinde spre foc, fără să înțeleagă că pe lângă căldură și lumină, focul îl poate arde (și mai mult ca precis așa și va fi), complet și momentan.

Ce zici tu, mai bine să trăiești o clipă plină de căldură și lumină sau să trăiești o viață întreagă în întuneric și frig?

Limb

Am încercat și singur să mă schimb.
Am încercat să schimb și lumea-interioară,
Dar cum din prima zi eram în limb,
Rămân a fi în el și azi, închis de parcă-aș fi o fiară.

Doresc să fiu eliberat, de-o mântuitoare doamnă,
Pe loc în atomi destrămat, într-o pustie toamnă.
De vânt în ceruri ridicat, de parcă-aș fi o pană.
Ucis. Pe urmă așezat, sub o albie plită.
De tine, Moarte, îngropat, cu soarta-mi potolită.

(Dante Morgenstern ”Limb”)

20160821_img_0762_edit_2_by_hotamr-daeviht.jpg