Probabil că era 30 martie, dar pentru mine nu mai conta.

Știi, demult doream să-ți spun. Știu că trebuia ceva să-ți spun, poate și acum trebuie, dar nu știu ce. Ceva adânc, ceva, ce trebuia să fie spus, ceva, ce nu va fi spus niciodată. Nu e ceva banal sau superficial, dar nici  ceva ingenios sau enigmatic. Probabil, nici nu e ceva esențial pentru tine, dar simt că este ceva, ce trebuia să-ți spun, doar nu am găsit niciodată cuvintele potrivite. Nici nu le voi găsi și îmi pare foarte rău. Nemaipomenit de rău. Acest fapt mă distruge. Nu ți-am spus cel mai important lucru, pentru că nici nu l-am știut și,

îmi pare nespus e rău…

14322242_970970599678625_2986446923219654409_n

25 martie, a 10-a zi de carantină.

Era 25 martie. Probabil așa și se va începe sfârșitul omenirii. Fără foc, fără gălăgie, fiecare, încet, în propriile case. Nimic deosebit la prima vedere, ce se transformă treptat într-o lavină uriașă de morți. Fără foc, fără sunet, fiecare, încet, în propriile case. În acel moment, gândeam limpede și sufletul îmi era împăcat. Nu aveam remușcări, demult am dorit un sfârșit. Omenirea nu merita să existe. De aș fi fost unicul om ce ar putea salva omenirea, nu avea s-o fac.

Era a 10-a zi de carantină și eu doream ca aceasta să nu se termine niciodată.

2014_02_19_by_torvenius_d77acrl-fullview

 

a 6-a zi de carantină, 21 martie.

Era 21 martie și doar acum o parte din lume, începea să simtă ceea ce simt eu de obicei. A 6-a zi de carantină pentru ei, a 29-lea an pentru mine. Oamenii începeau să-și iasă din minți, iar mintea mea era dusă demult. Pentru mine aceasta era o stare normală, mai mult decât atât, o stare naturală ce mă calma. Lume tresărea, îi era frică, iar pentru mine era o zi obișnuită. Nimic nu s-a schimbat pentru mine și totul s-a schimbat pentru restul.

3d_1510

Oroare

Aud,

cum ploaia cade,

cum apa curge

și mă sufocă.

Aud,

cum câinii latră,

cum urlă!

și mă vânează.

Aud,

afară sau la mine-n cap?

Aud doar eu?

Auzi și tu?

O frică groaznică,

Oroare!

Ea mă atinge adânc,

sub oase.

Ea mă cuprinde

și mă strânge-n brațe.

Ea mă răcește,

până la fiori.

nu, afară nu e frig.

e liniște mortală,

dar eu

Aud

și ploaia…

și câinii…

și eu îngheț

și tremur

uneori.

IMG_20171127_174344_512

Decadență

Cu cât mai tare se modernizează societatea, cu atât mai tare se observă discrepanța dintre realitate și conștiința omenească, care se manifestă prin cele mai abjecte și lipsite de orice sens acțiuni. Probabil urmează o nouă perioadă decadentă (taedium vitae), în unele țări ea deja a început mai demult (Japonia cel mai bun exemplu). Interesant ce formă va lua societatea după o astfel de epocă? Am dubii că forma luată, va fi una pozitivă.

thomas-stoop-cloudspillargrassfield